Articole

Salutogeneza

preluare din Revista Antroposofia nr. 3.  Pentru a citi articolul complet, puteti face un download dupa link-ul de la sfarsitul textului.

Acesta este un articol publicat de Michaela Glöckler, M.D. în 2001. Michaela Glöckler este conducătoarea Secţiei Medicale a Universităţii Libere de Ştiinţă a Spiritului cu sediul la Goetheanum Dornach din anul 1988.

Sursa articolului: www.anthromed.org, Traducere: Daniela Lazăr, medic

Unde găsim baza pentru sănătatea şi starea de bine trupească, sufletească şi spirituală?

A promova sănătatea sau a preveni boala?

Cuvântul salutogenesis îşi are rădăcinile în latinescul salus sau salis care înseamnă sănătate şi grecescul genesis care înseamnă începutul, originea sau a genera. Acesta este cuvântul folosit pentru a descrie o nouă direcţie de cercetare care caută sursa de sănătate în relaţie cu trupul, sufletul şi spiritul.

Salutogeneza crează o nouă paradigmă în cercetarea medicală. Paradigma activă în medicină în ultimii 300 de ani era patogeneza (de la parthein – suferinţă, boală), care îndreaptă privirea spre originea suferinţei, a bolii. Ideea prevenţiei este foarte legată cu patogeneză, aşa încât să se facă tot ce e necesar pentru a preveni sau pentru a stopa ceea ce cauzează boala.

Ce ne face cu adevărat sănătoşi?

Ţelul salutogenezei este de a atrage atenţia oamenilor către izvoarele de sănătate şi vindecare individuală şi socială.

Trei pionieri ai salutogenezei :

Rudolf Steiner (1861-1925)

Aaron Antonovsky (1923 – 1994)

Abraham Maslow (1908 – 1970)

Sănătatea psiho-socială – o perspectivă economică

Conceptul de salutogeneză a devenit interesant nu numai pentru guverne ci şi pentru economie. În 1994 în cadrul întâlnirii World Trade Organization s-a luat decizia de a se permite schimburile libere în domeniul serviciilor sociale. Aceasta a avut loc la ceea ce se cheamă Sesiunea Uruguay. Atunci a fost semnat Acordul General de Schimb în Servicii (GATS). 120 de ţări au ratificat acest Acord şi vor acum să trateze industria serviciilor sociale, de exemplu, domeniul sănătăţii, ca fiind o comoditate care poate acum să funcţioneze ca şi întreprindere privată.

Unde putem descoperi baza pentru sănătatea şi starea de bine trupească, sufletească şi spirituală?

Lărgirea limitelor rezistenţei (endurance)

În modelul de patogeneză, ţelul organismului fizic este homeostazia. Homeostazie este un cuvânt grecesc ce înseamnă o stare sau condiţie similară sau constantă. Homeostazia este, desigur, esenţială pentru sănătate. Principiul salutogenezei este cel al heterostaziei (hetero-diferit), care pune preţ pe capacitatea de transformare şi de adaptare a organismului, necesară la întâlnirea cu diferite condiţii de dezvoltare, ceea ce duce la rezolvarea conflictelor pentru a crea homeostazia. Prin întâlnirea cu ce îi este străin, omul devine mai puternic. Ceea ce devine esenţial acum este de a recunoaşte până unde se întind limitele rezistenţei fizice şi psihologice şi de a le lărgi.

Percepţia că viaţa are rost

În domeniul psihologic, salutogeneza este preocupată cu a construi un simţ al coerenţei (a sense of coherence), un sentiment pentru ceea ce conectează tot ce există. Doar când o persoană înţelege, găseşte sens, atât în aspectele de detaliu, cât şi în aspectele cuprinzătoare ale lumii sale, doar atunci el/ea poate găsi sensul în viaţă. Cum se obţine acesta? Antonovsky dă un răspuns concis la această întrebare. Copilul trebuie să ajungă la o percepţie satisfăcător de cuprinzătoare a lumii prin educaţie. El sau ea trebuie să poată învăţa că lumea este: valoroasă, poate fi înţeleasă, este plină de sens şi poate fi administrată, condusă. Această privire de ansamblu duce la a dobândi cunoaştere de sine şi abilitatea de a face faţă în viaţă.

Unde era Dumnezeu când s-a întâmplat Auschwitz-ul?

Cel de-al treilea şi cel mai important element al salutogenezei este cel mai greu de dobândit pentru oamenii de azi. Acesta este a dobândi rezistenţă, vigoare spirituală (spiritual resilience), prin credinţa în cursul evoluţiei umane. Resilience înseamnă capacitatea de revenire rapidă la forma originală după ce a fost lovit, strivit sau capacitatea de recuperare rapidă după boală, înfrângere. Câţi oameni au căzut în depresie pentru că au pierdut credinţa în Dumnezeu, în alţi oameni şi în dezvoltarea umană? Oroarea, violenţa, corupţia, războaiele şi catastrofele despre care suntem informaţi constant, cu greu mai pot fi suportate. Rezultatele lor sunt bolile, abuzul de medicamente, consumul de droguri, actele de teroare sau disperare, inclusiv suicidul. Ce este esenţial astăzi este de a ne crea o perspectivă care este capabilă să înţeleagă ceea ce e negativ, rău sau distrugător şi din care să fim în stare să lucrăm cu ele într-un mod plin de sens.

Noua sarcină a Medicinei este de a face aceesibile noile izvoare de sănătate

Principiul pe care se bazează salutogeneza şi anume heterostazia şi activarea rezistenţei proprii a corpului aduce o înnoire cuprinzătoare în toate ramurile medicinei moderne.

Alimentaţia sănătoasă cu alimente cultivate într-o manieră ce ţine cont de viaţă este unul din elementele importante. Procesul digestiei şi transformării acestor nutrienţi în substanţe ale corpului uman necesită mai mult efort din partea organismului decât alimentele semipreparate, îmbogăţite cu vitamine sintetice. Orice este predigerat, substitut sau oferit ca aproape gata făcut solicită prea puţin din activitatea organismului omului. Activitate în schimbul uşurării şi protecţiei este principiul de bază al alimentaţiei sănătoase.

Medicamentele oferite de medicina antroposofică au ca obiectiv al lor să dea forţă mai mare capacităţii de rezistenţă a corpului pacientului. Nu trebuie îndepărtată munca proprie a corpului, ci din contră, medicaţia trebuie să ajute organismul să-şi dezvolte şi să-şi mobilizeze forţele sale de rezistenţă, forţele de auto-vindecare.

Salutogeneza: Şapte cerinţe pentru creştere şi dezvoltare sănătoasă

Oricine devine conştient de existenţa divin-spirituală, oricine se “trezeşte” la ea, poate învăţa cum să devină mai sănătos şi mai uman. Rudolf Steiner, un experimentat învăţător în domeniul dezvoltării personale, a descris cum poate fi făcut acest lucru. În cărţile sale Ştiinţa spirituală, Teosofia şi Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare?, el a făcut clar faptul că orice fel de cunoştinţe, orice străduinţă pentru dezvoltare superioară prin exerciţii şi meditaţii pot fi benefice doar dacă aplicăm rezultatele acestei munci în viaţa de zi cu zi. Căci cum altfel ar putea aceste calităţi umane deosebite cum sunt veneratia, pacea interioară, curajul, încrederea, speranţa, loialitatea, devoţiunea, iubirea şi onestitatea să ne facă autonomi şi prin aceasta, să ne ajute să confirmăm autonomia celorlalţi? Pentru a fi învăţate, aceste calităţi trebuie să prindă rădăcină în viaţa de zi cu zi, adică să fie dezvoltate şi încercate zi de zi.

Articol complet – download

 

Ceaiurile

 

preluare din Revista Antroposofia nr. 5

Doctorul Jürg Reinhard, născut în 1 mai 1947 la Biel, Elvetia, este de profesie fizician, medic naturist şi călăuză montană. El şi-a expus practica sa încununată de succes ca autor, referent şi conferenţiar pentru a familiariza un public larg cu forţele vii din natură. Autorul este activ şi din punct de vedere artistic, ca pictor şi muzician – da, pentru el creativitatea este remediu prin excelenţă. Ea include şi propria preparare a remediilor. Dorinţa sa este ca această terapie medicală, inspirată atât din medicina chineză cât şi din medicina antroposofică, să devină materie de studiu. De aceea se angajează în formarea şi perfecţionarea celor care lucrează pentru sănătate.

Textul următor face parte din cartea Dr. Jürg REINHARD – SANFTE HEILPRAXIS mit selbstmachten Medikamenten, apărută în 1993 la Editura Hallwag (BLANDA PRACTICA TERAPEUTICA cu medicamente facute de noi insine, tradusă la noi de către Delia Popescu). Tot la Editura Hallwag a apărut şi cartea “Nemaiauzite din medicină” (1989) de Jürg Reinhard (împreună cu Adolf Baumann).

UN CEAI UTIL PENTRU FIECARE ORGAN, PENTRU MULTE SITUAŢII

DE CE SĂ POSTIM ŞI SĂ BEM CEAIURI?

În caz de boală, omul se află într-o fază în care este nevoie să se ocupe de sine însuşi. În situaţia în care nu se mai poate menţine, organismul se prăbuşeşte şi anume, chiar într-un moment când nu e deloc timp să fii bolnav. Puteţi să vă liniştiţi, căci dumneavoastră nu veţi găsi niciodată timp să fiţi bolnav. Întreaga viaţă rămâne situaţie de criză potenţială, astfel încât puteţi începe chiar acum munca de renovare! Dar nu confundaţi efectul cu cauza, aşa cum se întâmplă adesea în medicină, căci atunci nu vă mai însănătoşiţi niciodată. Concentraţi-vă asupra dumneavoastră înşivă şi asta înseamnă post: nu mai digeraţi ceea ce vine din exterior, acum trebuie digerat ceea ce este în interior.

Produsele metabolice necorespunzătoare, depuneri în corp determinate de absenţă spirituală, trebuie mai întâi consumate integral, înainte de a începe reconstrucţia. Mai întâi deconstrucţie, apoi reconstrucţie, altminteri zidim în pereţi resturile necorespunzătoare.

Postul descompune resturile, ceaiurile le elimină. Ceaiul care are o legătură lăuntrică cu un organ, îl purifică şi îl stimulează înspre activitate. Prin această blândă intervenţie, reconstrucţia poate decurge din nou conform legilor spirituale. Postiţi, dacă vă îngăduie puterile, o săptămână, şi beţi zilnic unul dintre ceaiurile următoare, pentru ca spiritul dumneavoastră să vă poată ajunge din urmă.

 

Sâmbătă: ceai de cicoare pentru splină

Duminică: ceai de păducel pentru inimă

Luni: ceai de păpădie pentru ficat

Marţi: ceai de urzică pentru sânge

Miercuri: ceai de mentă pentru fiere

Joi: ceai de tei pentru plămâni

Vineri: ceai de roiniţă pentru rinichi

Articol complet – download

 

 

Boala ca destin

 

1. Pentru problema noastră, a bolii, aceasta înseamnă că boala nu vine de la substanțe sau din lipsa lor, ci este o problemă de acțiune a forțelor, care influențează faptul că o substanță este prea puțin preluată, fals prelucrată sau deloc prelucrată. Trebuie sa diferențiem acest domeniu la fel ca pe cel al substanțelor. Fără deosebirea corespunzatoare nu s-ar ajunge niciodată la adevaratele cauze ale bolii. Același lucru e valabil pentru bacteriile pomenite, virusuri și polenul, dacă acestea intră în organism, nu depinde de ele, ci de omul însuși, de puterea sau slăbiciunea imunitații sale.

2. A vindeca înseamnă a învinge

După cele spuse mai sus, ar trebui să fie clar că numai printr-o izolare exterioară de polen de exemplu, o protecție de vreo infecție sau extirparea unei tumori se poate ajunge pe deplin la o eliberare în aparență, însă sănătatea nu este restabilită. Aceasta trebuie să constea mult mai mult în aceea că organismul dezvoltă forțe interioare pentru a rezolva el însuși boala. Acest lucru a fost trăit în vremurile vechi drept vindecare. A vindeca înseamnă a învinge o boală. Așadar, la fiecare tratament ar trebui să ne întrebăm în ce măsura o metoda sprijină forțele vindecatoare ale organismului sau dacă prin reprimare este numai stimulată o reacție de îmbunătățire.

3. Din ceea ce s-a expus până acum se poate deduce că boala poate avea un sens profund pentru toată viața, înțeleasă ca un ajutor pentru dezvoltarea omului. Putem spune ca ea cauzează o corectură în viața omului. Cel mai simplu exemplu pentru asta este durerea care, desigur neplacută, este în același timp un semnal de alarmă. Dacă suntem atenți la acest semnal, putem observa adesea ca însași durerea duce deja la o tratare judicioasă: un organ dureros este menajat. În cele mai multe cazuri, tocmai liniștea este premiza vindecării, ceea ce astăzi adesea nu e deloc avut în vedere.

Tocmai simptomele neplăcute ale unei boli sunt semne de atenționare! Bineînțeles, putem trece cu vederea și aceasta „lumina roșie” și putem combate pur și simplu simptomele, ceea ce adesea este drumul cel mai simplu și mai rapid. De aceea, uzul medicamentelor analgezice a atins astăzi o cotă așa de ridicată. Același lucru e valabil pentru pastilele de dormit, de calmat, laxative și multe alte preparate, care acționează numai atât timp cât sunt luate, ceea ce este descris drept un efect simptomatic. Asta înseamnă însă și că durerea persistă, de aceea mulți oameni cred ca le e prescris să ia aceste preparate luni, ani sau chiar toată viața. Iluzia ca de acum înainte totul este în regulă, face ca aceștia sa rateze posibile măsuri vindecatoare.

4. Explicațiile știintifice descrise la început îi fac astăzi inutili atât pe Dumnezeu, cât și pe diavol. Astfel, și boala devine numai o piedică incomodă pentru funcționarea corpului și a vieții ca atare; o întâmplare fără sens, în sfârșit o problemă pur mecanică, care se vrea a fi înlăturată prin reparație. Aceasta cale este într-adevăr adesea foarte eficienta, nu atinge însă nici cauzele bolii, nici sensul ei, de aceea ea rămâne sau numai își schimbă forma în care apare. Nu numai ca devin sau rămân tot mai mulți oameni bolnavi, ci și apar mereu noi boli. Acest mod de a gândi – reparație în loc de vindecare – este adevărata piedică pentru evoluția oamenilor, nu boala insăși.